Britney Spears spune că nu ştie dacă va mai urca pe scenă vreodată
Britney Spears a afirmat, într-un mesaj publicat pe contul ei de Instagram, că nu ştie dacă va mai concerta vreodată, informează vineri Reuters, citată de agerpres.ro. Spears, care nu a mai urcat pe scenă de la sfârşitul anului 2018 şi se află sub tutelă instituită prin ordin judecătoresc, a făcut declaraţia într-o înregistrare video publicată pe pagina ei de Instagram, ca răspuns la trei întrebări, care spune ea, i-au fost puse de fani.
„Sunt pregătită să urc din nou pe scenă? Voi mai urca vreodată pe scenă?”, a scris Spears, în vârstă de 39 de ani, într-un videoclip publicat joi pe reţeaua de socializare.
„Nu am nici cea mai mică idee. Mă simt bine în perioada aceasta, trec prin schimbări şi mă simt bine. Aşa că…, a mai spus cântăreaţa.
Comentariile cântăreţei vin după ce fanii şi-au exprimat în repetate rânduri îngrijorarea pentru starea sa, lansând tot felul de teorii conspiraţioniste potrivit cărora ar fi ţinută împotriva voinţei ei sub tutelă şi ar transmite, pe pagina ei de Instagram, mesaje criptice prin care cere ajutorul.
Mesajul vine cu o săptămână înainte de o audiere programată la un tribunal din Los Angeles referitoare la tutela care îi administrează cariera şi afacerile după căderea nervoasă în urma unei căderi nervoase suferite de artistă în 2008.
În mesajul publicat joi, Spears nu a vorbit despre tutelă, dar a răspuns altor două întrebări despre care spune că i-au fost adresate de fani.
Una dintre acestea se referă la călătoria ei de afaceri preferată – în Italia, alături de Donatella Versace. Cealaltă întrebare se referea la măsura pe care o poartă aa încălţăminte – măsura 7, potrivit sistemului de mărimi utilizat în Statele Unite.
Cea mai recentă apariţie pe scenă a lui Spears a fost în octombrie 2018 în cadrul Formula One Grand Prix din Austin, Texas, la finalul turneului ei mondial, „Piece of Me”.
Sursă: Tv8.md